Aperitive,  Poezii gustoase

Chec aperitiv

Dacă-ți scriu o poezie,
Va fi sigur un motiv,
Să mergi în bucătărie,
Să faci chec aperitiv.

Iar rețeta e ușoară
Și-o faci cu ce ai în casă,
Chiar dacă e prima oară,
Ea va fi foarte gustoasă.

Ca să iasă cât mai bine
Pui făină și ulei,
Ouă, cașcaval, măsline,
Șuncă, praf de copt, ardei.

Boabe de porumb, smântână,
Și ciuperci, dacă îți plac,
Compoziția cât mai bună,
Să devină, ele-o fac.

Bate ouăle cu sare
Și piper, atât cât vrei,
Cu un mixer, cât mai tare,
Și adaugă ulei!

Pune praf de copt, făină,
Învârtind de sus în jos,
Compoziția să devină,
Pandișpan, moale, pufos!

Ardei, șuncă și măsline,
Ciuperci, dac-ai pregătit,
Toacă-le pe toate bine,
Pe un fund, cu un cuțit!

Peste coca dinainte,
Pune-le pe ele-ncet,
Învârtind cu luare-aminte,
Fără grabă și atent!

Mai departe, de-ți convine,
Pune cașcavalul ras
Și încorporează-l bine,
Că e tot ce-a mai rămas!

Într-o formă tapetată,
Cu unt moale și făină,
Pune compoziția toată,
Și-apoi, chec o să devină!

Dă această bunătate,
La foc mediu, potolit,
Cam o oră, de se poate,
Până când s-a rumenit!

De-i gata, pune pe masă,
Checul ce l-ai preparat,
Pe-un grătar și-apoi îl lasă,
La răcit, pentru mâncat!

Taie-apoi câte-o felie
Și-o să vezi, că e gustos,
Iar de-l pui pe farfurie,
O să fie aspectuos!

Și nu-i oboseală mare,
Rețeta s-o pregătești,
Dacă este sărbătoare,
Și îți place să gătești.

Acuma, ca și-altădată,
Mă bucur, că ți-am scris ție,
Pentru chec, rețeta toată,
Transformată-n poezie.

Gabriela Raucă

Rețeta
150 grame făină
6 ouă
1 praf de copt
4 linguri ulei
200 grame măsline tăiate
200 grame ardei gras
200 grame pastramă, șuncă, jambon
200 grame ciuperci (facultativ)
100 grame boabe de porumb (facultativ)
200 grame cașcaval ras
200 grame smântână

În a mea bucătărie Mereu se vor întâlni, Dragostea de poezie Și plăcerea de-a găti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: