- Zacuscă veselă
- Toamna, să ne-aducă poate
- Must de struguri în căldări,
- Fructe și legume coapte
- Și conserve în cămări.
- Pregătite să devină
- Dulcețuri sau marmeladă,
- Fructele încep să vină
- De prin piață, puse-n ladă.
- Și în ritm de poezie,
- Printre versuri și fierturi,
- Legumele-ajung să fie
- Zacuscă și murături.
- Din grădină adunate
- Sau aduse de la piață,
- Se-ntâlnesc acuma toate
- Prima oară, față-n față.
- Toamna, mai demult sosită
- Norii îi transformă-n ploaie,
- Care curge-acum, grăbită
- Prin uluce, în șiroaie.
- Picăturile-s oprite
- Din căderea lor zglobie
- Și privesc înmărmurite
- Pe geam, la bucătărie.
- Și stând pe fereastra rece,
- Peste tot împrăștiate,
- Urmăresc ce se petrece
- Cu legumele-adunate.
- Dar ele-s nerăbdătoare
- Iute să le pregătesc,
- Să-și arate-a lor savoare
- Până nu se învechesc.
- Vinetele intră-n tavă,
- Vrând ca primele să fie,
- Că și lor, astă ispravă
- Li se pare-o veselie.
- După ce sunt rumenite
- Și căldura le-a pătruns,
- Vor să fie curățite
- Și apoi puse la scurs.
- Pe urmă, de sunt uscate
- Și scurse de zeama lor,
- Le voi mărunți pe toate
- C-un satâr, pe-un tocător.
- Ardeii, după culoare,
- Curioși, ei se întreabă
- Cât e șansa lor de mare,
- Mai întâi să intre-n tavă.
- Până să-și termine gândul
- Se și trezesc în cuptor,
- Că le vine iute rândul
- Să se coacă-n coaja lor.
- Dup-așa căldură mare,
- Acum, saună ei fac,
- Presărați cu multă sare,
- Într-un vas, sub un capac.
- Și mai mult de o clipită,
- Stând în aburii sărați,
- De-a lor coajă rumenită
- Sunt pe dată epilați.
- Trecuți, fără de zăbavă,
- Prin mașina de tocat,
- Puși deoparte, se întreabă
- Cât mai au de așteptat.
- Cepele, de-s decojite,
- Scufundate-n apă rece,
- Să înoate-s pregătite,
- Pân’ iuțeala le va trece.
- Și-apoi, fără tragedie,
- Lacrimi nu o să mai stoarcă,
- Dacă, în bucătărie,
- Pe un fund de lemn se toacă.
- Și-apoi, în ulei prăjite,
- Nu prea mult, vor fi să fie
- Foarte puțin rumenite,
- De culoare aurie.
- Iar legumele tocate
- Vor intra în oala mare,
- Cu ceapa amestecate,
- La foc moale, nu prea tare.
- Rând pe rând, puse să fiarbă,
- După multe tratamente,
- Le amestec și-o să aibă
- Parte de priviri atente.
- Mai târziu, condimentate,
- Se vor învârti în horă,
- C-o lingură antrenate,
- Mai mult timp, decât o oră.
- Foi de dafin, piper, sare,
- Usturoi, mărunt tăiat,
- Ardei iute, tocat tare
- Și vin, pentru îmbătat.
- Intră pe rând în fiertură
- Și se-ncing apoi, în joc,
- Dând gust și savoare pură
- Veseliei de pe foc.
- Borcanele, dinainte
- Le pun să se încălzească,
- C-altfel, zacusca fierbinte
- S-ar putea să le pleznească.
- Pe-o tavă s-așază ele,
- Umplute, dar nu prea tare
- Și toate, cu căpăcele
- Intră la sterilizare.
- Și pe masă le voi ține,
- Până să se odihnească
- Și acoperite bine,
- Ca, treptat să se răcească.
- Pe borcănelele toate,
- Voi pune pălărioare,
- Cu plăcere desenate,
- Rând pe rând, pe fiecare.
- Și așa, frumos gătite,
- Vor pleca toate-n cămară,
- Fiindcă ele-s pregătite
- Pentru când e iarnă-afară.
- Dar să nu mă ispitească,
- Până-ncep zilele reci,
- Pe rafturi, să se fălească,
- Le trimit pe toate-n beci.
- Gabriela Raucă
Apreciază:
Apreciere Încarc...
Similare
În a mea bucătărie
Mereu se vor întâlni,
Dragostea de poezie
Și plăcerea de-a găti.
S-ar putea să-ți placă și
13. aprilie 2020