
Cremă de zahăr ars
Știu că-n minte ți-a rămas,
De când erai mititel,
O “Cremă de zahăr ars”,
Numită și “Caramel”…
Ca s-o faci, nu-i vreo minune,
Și nu-i greu de pregătit,
Dar acum, eu îți voi spune,
Cum în versuri m-am gândit…
Tu pe focul potolit,
Zahăr caramelizezi,
Și apoi, când s-a topit,
Cratița o tapetezi…
Caramelul, cât nu-i tare,
Poți să-l pui, dacă tu zici,
Într-o cratiță mai mare,
Sau mai multe forme mici…
Fierbi un litru-ntreg de lapte,
Cu vanilie, la foc mic,
Și când fierbe-l dai deoparte,
Să se potoleasc-un pic…
Zece ouă, le bați tare,
Cu opt linguri zahăr tos,
Și mai pui și-un pic de sare,
Ca să fie mai gustos…
Pune cu încetinelul,
Crema-n laptele lăsat,
Și învârte-ncet cu telul,
Până s-a amestecat…
Iar când crema-i gata toată,
Pregătită-n castronel,
Tu răstoarn-o dintr-odată,
În forma cu caramel…
Și acum ți-a mai rămas,
Să pui cratița ușor,
La foc mediu, doar un ceas,
Peste aburi, la cuptor…
Crema de e terminată,
Pe-un platou o pui, frumos,
Învârtind-o dintr-odată,
Și atent, cu fața-n jos…
Mai la urmă, închegată,
De e gata și răcită,
Taie-ncet, câte-o bucată,
Ca să fie și servită!
Gabriela Raucă
Ingrediente:
1 litru lapte
10 ouă
8 linguri zahăr
vanilie
200 grame zahăr pentru caramel

