
Tort „Zi și noapte”
Întuneric și lumină,
Negru-alb, noapte și zi,
Câteodată se îmbină,
Și-n contrast mereu vor fi.
Și gândind că în natură,
Toate sunt orânduite,
Voi crea o prăjitură,
Pentru gusturi diferite.
Două torturi separate,
Tăiate în semicerc,
Și apoi, alăturate
Să le-mbin o să încerc.
Făcând partea-ntunecată,
Mă gândesc să pun în ea,
Cacao și ciocolată,
Și aromă de cafea.
Ouă, zahăr și făină,
Praf de copt și-un pic de sare,
Unt moale, sau margarină,
Combinate cu răbdare.
Untul îl pun prima dată
Și-apoi zahărul, bătând,
Cu cafea și ciocolată
Și gălbenușuri, pe rând.
Praf de copt și cu făină,
De le cern sunt aerate,
Pun apoi cacao fină
Și le amestec pe toate.
Bat albușurile bine,
Cu zahărul în duet,
Până spumă se vor ține
Și le-ncorporez încet.
Într-o formă tapetată,
Ori unsă cu untișor,
Răstorn compoziția toată
Și o așez în cuptor.
Până când se rumenește,
La foc mediu, eu îl las
Și-ntre timp, blatul va crește
Cam în trei sferturi de ceas.
Când e gata-l dau deoparte
Și îl las să se-odihnească,
Până fac cealaltă parte,
Are timp să se răcească.
Ouă, praf de copt, făină,
Pun în blatul luminos,
Ciocolată albă, fină,
Unt, sare și zahăr tos.
Într-un vas destul de mare,
Untul cu zahăr îl bat,
Adaug un pic de sare
Și gălbenușuri, treptat.
Mai pun ciocolată fină,
Și topită, tot mixând,
Praf de copt și cu făină,
Cu răbdare, rând pe rând.
Bat albușurile tare,
Cum am făcut prima dat’
Adaug zahăr și sare
Și le-ncorporez în blat.
Pun în tavă, să se coacă,
La foc mediu, potolit,
Aproape un ceas să treacă,
Până când s-a rumenit.
Când e gata, pun pe masă,
Pe-un grătar, să se-odihnească,
Prăjitura delicioasă,
Lăsând-o să se răcească.
Între timp, mă pun pe treabă,
Două creme eu prepar,
Una neagră, alta albă,
Cu gust rafinat și rar.
Jumătatea-ntunecată,
Are parte de o cremă,
Cu gust bun de ciocolată,
Și savoare de poemă.
Zahăr dizolvat în apă,
Pun să fiarbă, la foc mic,
Și apoi când o să-nceapă,
Pun cacao, câte-un pic.
Când e gata închegată,
Adaug, să se topească,
Bucăți mici de ciocolată,
Și-o las să se potolească.
La urmă, când e răcită,
Pun și untul înmuiat,
Pun și nucă mărunțită
Pentru tortu-ntunecat.
Crema albă, luminată,
O prepar exact așa,
Doar că albă-i ciocolata
Și nu pun cacao-n ea.
Eu tai blaturile toate,
În felii, cu un cuțit
Și apoi, în jumătate,
Fiecare, împărțit.
Ung cu crema adecvată,
Fiecare semicerc,
Și să le-asamblez pe dată,
Cât mai bine, eu încerc.
Jumătatea-ntunecată,
O îmbrac cu marmeladă,
Glazură de ciocolată,
Peste ea torn, cât e caldă.
Iar la partea luminată,
Cu blatul de pandișpan,
Peste suprafața toată,
Pun un strat de marțipan.
Și din ciocolată albă,
O glazură o să pun,
Ca aspect frumos să aibă,
Pe deasupra și gust bun.
După ce tortul e gata,
Și-l termin de asamblat,
Tot bucată cu bucată,
Mă apuc de decorat.
Albă, sau întunecată,
Fiecare jumătate,
O ornez cu ciocolată,
Formând tortul „Zi și Noapte”
Și cum gustul o să fie,
Acuma, nu pot a ști,
Doar punând pe farfurie,
Felii de „Noapte și Zi”.
Întuneric și lumină,
Alb și negru, zi și noapte,
Gusturile se îmbină,
Într-o dulce bunătate.
Și simțind a lui savoare,
M-am gândit, ce-ar fi să fie,
Ca din jocul de culoare,
Să-l transform în poezie.
Gabriela Raucă
Viena, 10.07.2018
Ingrediente pentru blatul negru
6 ouă
200 g zahăr
300 g făină
1 praf de copt
250 g unt
100 g ciocolată topită
2 linguri cacao
2 linguri cafea lichidă concentrată
puțină sare
Ingrediente pentru blatul alb
6 ouă
200 g zahăr
300 g făină
1 praf de copt
250 g unt
100 g ciocolată albă topită
2 linguri cacao
2 linguri apă caldă
puțină sare
Ingrediente pentru crema neagră
200 g zahăr
150 ml apă
5 lingurițe cacao
200 g ciocolată
250 g unt
puțină sare
Ingrediente pentru crema albă
150 g zahăr
150 ml apă
2 linguri praf de budincă de vanilie
200 g ciocolată albă
250 g unt
puțină sare
Ingrediente pentru glazură
400 g ciocolată (neagră sau albă)
200 ml frișcă lichidă

