
Prăjitură cu dovleac
Când am timp și de se poate,
Mai în fiecare an,
Prepar o specialitate:
Prăjitura cu bostan.
Iar rețeta pregătită
O am de la mama mea,
În caietul ei găsită
Și-am făcut-o, ca și ea.
Tot așa, ca pân’ acuma,
Aseară-n bucătărie
Iar m-am întrecut cu gluma,
Transformând-o-n poezie.
Pentru-această prăjitură
Am tăiat un dovlecel,
I-am decupat ochi și gură
Și am scos miezul din el.
Bunătatea aurie,
Pe o răzătoare rasă,
Am făcut-o ca să fie
Umplutură savuroasă.
Am pus, să se potrivească,
Zahăr, lămâie și sare,
Ca apoi să se călească
Într-o oală-ncăpătoare.
Până astă umplutură
Am lăsat-o la răcit
Un aluat de prăjitură
Mai departe-am pregătit.
Zahăr, ouă, margarină,
Smântână, sare, am luat,
Praf de copt, oțet, făină,
Am mai pus la frământat.
Din cocă, doar jumătate,
Împărțită într-adins,
Uniform, pe cât se poate,
Într-o tavă am întins.
Pe foaia de prăjitură,
Ce am pus-o prima oară,
Am așezat umplutură,
Presărând și scorțișoară.
Pe-o bucată de hârtie
Am pus restul de aluat,
Mai ușor ca să îmi fie,
Când îl am de așezat.
Deasupra, pe umplutură,
Foaia am pus-o atent
Desprinzând-o-n rotitură
De hârtia pergament.
Iar apoi, c-o furculiță
Găurele am făcut
În aluatul din foiță,
Să nu aibă de crescut.
Iar la focul nu prea iute,
Mai degrabă potolit,
Vreo patruzeci de minute
A stat, pân’ s-a rumenit.
Așezând apoi pe masă
Prăjitura aromată,
Mi-am umplut întreaga casă
De mireasma vanilată.
Și punând o luminiță
În dovleacul ce-am golit,
Mi-a zâmbit cu-a lui guriță,
Văzând ce am pregătit.
Că din a lui umplutură,
Cu dulceață aurie,
Am făcut o prăjitură
Cu parfum de poezie.
Gabriela Raucă
Viena, 10.10.2018
Ingrediente pentru aluat
250 g unt sau margarină
5 ouă
100 g zahăr
2 linguri smântână
1 lingură oțet
1 praf de copt
2 plicuri vanilie
750 g faină
1/2 linguriță sare
Scorțișoară
Ingrediente pentru umplutură
1,5 – 2 kg dovleac
3 linguri zahăr
zeama de la o lămâie
Din ingredientele enumerate se framântă un aluat.
Se rade dovleacul pe răzătoarea mare și se pune la călit, la foc potrivit, cu trei linguri de zahăr și cu zeamă de la o lămâie.
Aluatul se împarte în două
Se întinde o foaie in tava de la aragaz, netezind-o cu mana, aluatul fiind destul de fărâmicios.
Se pune umplutura pe toată suprafața și se presară scorțișoară.
Se întinde o altă foaie de aluat, care se așază deasupra.
(A doua foaie am întins-o pe o hârtie de copt, pe care am întors-o cu atenție, punând-o peste umplutură. Altfel este mai greu de întins aluatul.
Se coace la 180°C cam 40 de minute, pînă se rumenește frumos.)
Se taie și se pudrează cu zahăr pudră, după dorință.

