
Sărmăluțe de post
Chiar de-i post și nu se poate,
Să mănânci tot ce îți place,
Vei vedea ce bunătate,
Foarte simplu tu poți face.
Iar de pofta te îmbie,
Sau cu foamea stai cam prost,
Permite-ți o bucurie,
Făcând sarmale de post!
Gustul lor e o minune,
Iar aroma nu te lasă
Și-o să vezi cât sunt de bune,
Când le vei avea pe masă.
Pân’ să ai în farfurie,
Sărmăluțele gustoase,
Îti voi scrie-o poezie,
Înșirând versuri frumoase.
Iar acuma, îți voi spune
Rețeta, enumerând,
Tot ce ai în ele-a pune,
Pas cu pas și rând pe rând.
Ciuperci, ardei gras și ceapă,
Varză, mălai, morcovel,
Bulion, puțină apă,
Ulei, mărar, pătrunjel.
Boabe de orez și sare,
Piper proaspăt măcinat,
Ai nevoie, la mâncare,
Când te-apuci de preparat.
Mai întâi, pe răzătoare,
Rade morcovul spălat,
Și cu un cuțit mai mare,
Toacă tot ce-i de tocat!
Într-o oală-ncăpătoare,
Pune totul la călit,
Presară piper și sare
Și te-apucă de-nvârtit!
Când e gata, o mai lasă,
Umplutura la răcit,
Deoparte, pe o masă,
Până-i gata de-nvelit!
Și-ntre timp, varza murată
Să o iei la pregătit,
Tăind câte-o foaie lată,
Pe un fund, cu un cuțit!
Din a verzii întregime,
Bucățele tu să tai,
Potrivite ca mărime,
Și ca număr, să le ai!
Pe fiecare bucată,
Cu o lingură așezi,
Umplutura preparată
Și sarmale-mpachetezi!
Într-o oală, ordonate,
Câte una, rând pe rând,
Pui sărmăluțele toate,
Fără grabă, numărând!
Astfel, o să trebuiască,
După ce le-ai terminat,
Toți ai tăi, ca să ghicească,
În oală, ce-ai numărat.
Nu e vreo necesitate,
Ca să-ntrebi pe fiecare,
Dar gătindu-le pe toate,
Faci această ghicitoare.
Și-ți rămâne doar o treabă:
În oala, ce-ai pregătit,
Să torni apă, ca să fiarbă,
Până le-ai acoperit!
Și le lasă ca să fiarbă,
Pân’ orezul s-a ‘nmuiat
Punând roșii, ca să aibă,
Un sos bun, condimentat!
De-s gata, în farfurie
Să le-așezi și-apoi să pui,
Mămăligă aurie,
C-altă garnitură nu-i!
De le faci, când postu-ncepe,
Sau când vrei ceva ușor,
Tu atuncea vei pricepe,
De ce eu, mereu le-ador!
Gabriela Raucă
Ingrediente:
500 grame ciuperci, tăiate mărunt
500 grame varză murată, tocată mărunt
500 grame morcov, ras pe răzătoarea mare
2 ardei grași, tăiați mărunt
350 grame orez
500 grame ceapă tocată mărunt
50 grame mălai, pus în umplutură pentru a o lega mai bine
mărar și pătrunjel verde
o crenguță de cimbru uscat, pentru pus la fiert
sare
piper
ulei
Toate ingredientele de mai sus se toacă mărunt și se călesc în ulei.
Se adaugă orezul și se călește și el, împreună cu celelalte.
Se adaugă verdeață tocată și bulion.
Se dă deoparte de pe foc, se condimentează, și se adaugă o mână de mălai.
Se învevelesc sărmăluțele cu foi de varză murată și se pun la fiert, la foc foarte mic, pentru două ore.
Varza murată, atât cea pusă în compoziție, cât și cea pentru învelit, se ține în apă rece, pentru a se desăra puțin.
Sărmăluțele de post se servesc cu mămăligă.

