Site icon Poezie La Bucătărie

Trandafiri cu petale de mere

Anunțuri publicitare

Pentru-o prăjitură fină,
N-ai decât să te inspiri,
Admirând într-o grădină,
Minunații trandafiri.

În a ta bucătărie,
Vei avea să reproduci,
Cu talent și măiestrie,
Boboci cu petale dulci.

De-i faci, o să trebuiască
Pentru-a fi atrăgători,
Gustul lor să-nlocuiască,
Avalanșa de culori.

După cum se potrivește,
Ca să fii în avantaj,
Cumpără, sau pregătește,
Un aluat de foietaj!

Și pe fața mesei tale,
Să întinzi, apoi să tai,
Fâșii late și egale,
Din aluatul ce îl ai!

Iar pe fiece fâșie,
Să mai pui, dacă se poate,
Marmeladă aurie,
Din caise aromate!

Pârguite, roșioare,
Câteva mere întregi,
Și mai dulci și acrișoare,
Pentru flori, să le alegi!

Să le tai apoi, pe ele,
Rând pe rând, cu un cuțit,
Felioare subțirele,
Făr’ să le fi decojit!

Și în apă cu lămâie,
Să le pui, să s-odihnească,
Aromate ca să fie
Și să nu se înnegrească!

Câte una, înșirate,
Să le pui, cum sunt în poză,
Că așa vor fi formate,
Ca petalele de roză!

Merele în felioare,
Sub formă de trandafiri,
Ca pe strat, floare cu floare,
În tavă să le înșiri!

Și la focul nu prea iute,
Mai degrabă potolit,
Lasă, treizeci de minute,
Florile, la rumenit!

Când sunt gata, le așază,
Pe un grătar, la răcit,
Iar apoi, le savurează,
Dacă s-au mai potolit!

Prezentând floare cu floare,
Rând pe rând, pe farfurie,
Vei simți a lor savoare
Cu-arome de bucurie!

Că nu sunt numai gustoase,
Rozele, puse pe masă,
Sunt extrem de aspectuase,
De gura, apă îți lasă.

Vei produce bucurie,
Și vei oferi plăcere,
Făcând, în bucătărie,
Trandafiri gustoși, din mere.

Gabriela Raucă

Ingrediente pentru 12 trandafiri

1 foaie de plăcinta dreptunghiulară
2 mere
gem de caise

Pentru muiat feliile de mere
zeama de la o lămâie
apă

Exit mobile version