Fursecuri,  Poezii gustoase

Cornulețe

Orișicâte dulciurele,
Eu mereu am preparat,
Nu am uitat de acele:
Cornulețe cu rahat.

La oricare sărbătoare,
Sunt destul de-apreciate,
Oferind a lor savoare,
Imediat ce sunt gustate.

Iar rețeta o voi scrie,
Să o ai aici, întreagă,
Și apoi, în poezie,
Tot corectă, dar în șagă.

În aluat să pui de toate,
Ca în orice prăjitură,
Ca, atunci când ele-s coapte,
Să ți se topească-n gură!

La un sfert de margarină,
Ouă ai de-adăugat,
Lapte, drojdie, făină,
Zahăr tos și vanilat.

Toate-acestea nu le lasă,
Fă din ele un aluat,
Pe care îl pui pe masă
Și îl iei la frământat!

Când e gata, pui aluatul,
Cam o oră, la răcit
Și-ntre timp, taie rahatul,
Bucăți mici, cu un cuțit!

Ia coca și o împarte,
În trei părți, că-i mai ușor,
Să le-ntinzi apoi, pe toate,
Foi subțiri, c-un sucitor!

Și dac-ai întins aluatul,
Triunghiuri, apoi formează,
Pune la bază rahatul
Și-nspre vârf împachetează!

Iar în tava tapetată,
Rânduri, rânduri, să se-adune,
Pân’ o fi aluatul gata,
Tot pe rând, le ai a pune!

Și când astfel rânduite,
Pentru copt le-ai pregătit,
Le pui, până-s rumenite,
La foc mediu, potolit!

Iar de gata o să fie,
Vei umple cu ele masa,
Sufletul de bucurie,
De mireasmă, toată casa.

Gabriela Raucă

Ingrediente
250 g unt sau margarină
200 ml lapte
2 ouă
100 g zahăr
1 lingură oțet
30 g drojdie
500 g făină
½ linguriță sare
Din aceste ingrediente se frământă un aluat.
Se dă la rece pentru o oră.
În acest timp se taie, în bucățele mici, o jumătate de kilogram de rahat.
Aluatul bine răcit se împarte în trei, iar din fiecare bucată se întinde cîte o foaie subțire,
care se taie în triunghiuri, cu o ruletă, așa cum se vede în imagine.
Se pune câte o bucățică de rahat, la baza fiecărui triunghi și se împachetează,
formându-se câte un cornuleț.
Se pun în tăvi și se coc la 180°C timp de 15 minute.
După dorință, se pudrează cu zahăr sau nu, atunci când sunt coapte.

În a mea bucătărie Mereu se vor întâlni, Dragostea de poezie Și plăcerea de-a găti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: