Poezii gustoase,  Torturi

Tort de clătite

În zile obișnuite,
Când ți-e dor de ceva bun,
Încearcă să faci clătite,
Să ai la micul dejun!

Iar când e și sărbătoare,
Sau zile deosebite,
Dă-ți osteneală mai mare,
Făcând tortul de clătite!

Și în el, ce ai a pune,
Nu-i rețetă complicată,
Dar în versuri îți voi spune,
Ca s-o ai acum pe toată.

Într-un vas, bate mai tare,
Ouă, unt și zahăr tos,
Pune făină și sare,
Învârtind, să-l faci cremos.

Pune lapte, să devină,
Un aluat mai subțirel
Și-apoi mai pune făină,
Amestecând cu un tel!

Iarăși lapte și făină,
Câte-un pic, tot alternând,
Până faci o oală plină
Și prăjește-le pe rând!

Când ești gata cu coptura,
Lasă-le de s-au răcit,
Până-i gata umplutura,
Ce te-apuci de pregătit!

Pui vanilie, zahăr, sare,
Peste brânza cea de vaci
Și le-amesteci apoi tare,
Umplutura ca s-o faci!

Iar această umplutură,
Să devină mai cremoasă,
Ca punând pe prăjitură,
Să fie cât mai gustoasă.

Și întinde, când e gata,
Crema, de e pregătită,
Punând una peste alta,
Rând pe rând, câte-o clătită!

Iar la mijloc, printre ele,
Pentru față și culoare,
Pune-un strat de vișinele,
Gustoase și acrișoare!

Și-nvelește apoi totul,
Punând crema câta vrei,
Finisând la urmă tortul,
Poți doar vișine să iei!

Taie-apoi câte-o felie,
Că e bun și e frumos
Și văzându-l, te îmbie,
Să îl guști, că e gustos!

Iar de vrei, o cafeluță,
Este bine să o bei,
Dacă și o feliuță,
Tu din tort mai poți să iei!

Gabriela Raucă

Ingrediente pentru clătite
1 litru lapte
600 grame făină
200 ml apă minerală, sau bere
100 grame unt topit, sau ulei
8 ouă
100 grame zahăr
vanilie
sare
rom

Ingrediente pentru umplutură de brânză
600 grame brânză de vaci
200 grame zahăr
vanilie
rom
sare

În a mea bucătărie Mereu se vor întâlni, Dragostea de poezie Și plăcerea de-a găti.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: