Site icon Poezie La Bucătărie

Plăcinte cu mere și dovleac

Anunțuri publicitare

Când e toamnă ruginie,
Iar de dulciurile-ți plac,
Fă-n a ta bucătărie,
Plăcințele cu dovleac!

Dacă timpul tău te lasă,
Fără ca să te grăbești,
Poți să pregătești în casă,
Coca, ce o folosești.

Dar de vrei, te chibzuiește,
Ca să fii în avantaj,
Cumpără, sau pregătește,
Un aluat de foietaj!

Un dovleac mare, golește,
Scoțând tot miezul din el,
Apoi, fața-i găurește,
Decupându-l ușurel!

Înăuntru, va ajunge,
O lumină să-i fixezi,
Duhuri rele să alunge,
În fereastră, de-l așezi.

Miezul, mărunțel îl toacă,
Ori îl dă pe răzătoare
Și apoi, ca să îți placă,
Pune mere dulcișoare!

Le călește-ncet pe toate,
Cu zahăr și scorțișoară,
Picurând, după gustate
Și lămâie, acrișoară!

Când sunt gata, le mai lasă,
Ca să se mai potolească,
Deoparte, pe o masă,
Până or să se răcească!

Foile, pe o planșetă,
Pune-le pe rând, pe toate
Și le taie, c-o ruletă,
În dreptunghiuri, sau pătrate!

Așază, apoi, pe ele,
Umplutura preparată
Și formează plăcințele,
Tot bucată cu bucată!

Dă-le forma care-ți place:
Poale-n brâu, trandafirași,
Cornulețe, mai poți face,
Colăcei, sau fluturași!

Și așa împachetate,
Câte una, așezând,
Tu înșiră-le pe toate,
Într-o tavă, rând pe rând!

Unge-le, într-o clipită,
Cu un ou, să strălucească
Și în rola încălzită,
Dă-le, să se rumenească!

Iar la focul, nu prea iute,
Lasă-le ca să se coacă,
Până treizeci de minute
Sau chiar patruzeci, să treacă!

De sunt gata, le mai lasă
Plăcintele, la răcit,
Într-un colț ferit de masă,
Până s-au mai potolit!

Când le pui pe farfurie
Și le vezi, te-ademenesc,
Cu mireasma te îmbie,
Iar cu gustul, te-amețesc.

Și așa o prăjitură,
O vei face an de an,
Folosind, ca umplutură,
Mere dulci, dar și bostan.

Ingrediente

3 pachete foi de plăcintă – foietaj
1 kg mere
1 kg dovleac
2 ouă pentru uns

Exit mobile version