Poezii gustoase,  Torturi

Tort caramel

Auzind din întâmplare,
Povestindu-se de el,
Am dorit cu nerăbdare,
Să fac tortul „Caramel”.

Și de-am încercat a-l face,
Mi-a plăcut cum a ieșit,
Iară gustul lui îmi place,
Și-i ușor de pregătit.

În rețeta ce-o voi scrie,
Vei vedea cum procedezi,
Ca în ritm de poezie,
Acest tort să îl probezi.

Caramelul pregătește,
Punând zahăr la topit,
Până când se-ngălbenește,
Apoi, lasă-l la răcit.

Primul blat să se prepare,
Ca o cremă Caramel,
Mixând ouă, zahăr, sare
Lapte, încălzit nițel.

Și apoi urmează pasul,
Ca tot ce-ai amestecat,
Să răstorni încet în vasul,
Ce l-ai caramelizat.

Și-acum, crema preparată,
O pune la foc ușor,
Iar când este închegată,
Scoate vasul din cuptor.

Din zahăr, ouă, făină,
Bătute într-un lighean,
Mai tarziu o să devină,
Când e gata, pandișpan.

Compoziția spumoasă,
Ce acum ai pregătit,
Pune-o-n oală și o lasă,
Și pe ea, la rumenit!

Când e gata-i foarte bine,
La răcit, tortul să dai,
Și apoi, îți mai rămâne,
Să-l răstorni și-apoi să-l tai.

Iar de-l pui pe farfurie,
Te vei minuna de el,
Savurând câte-o felie,
Din tortuțul „Caramel”.

Gabriela Raucă

Ingrediente pentru blatul de caramel
8 ouă
1 litru lapte
200 g zahăr
1/2 linguriță sare
150 g zahăr pentru caramelizat

Ingrediente pentru blatul de pandișpan
5 ouă
5 linguri zahăr
5 linguri făină
1/2 linguriță sare

În a mea bucătărie Mereu se vor întâlni, Dragostea de poezie Și plăcerea de-a găti.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: