-
Soarele și Luna
Vorbește Soarele cu mândra Lună, Și îi aruncă o privire dulce, Pe când, ea îi urează: “Noapte bună!” Și-i spune “somn ușor!”, ca să se culce. Dar Soarele, să plece nu se-ndură, Fiindcă mai este, încă, ziua plină, Pe jumătatea lui de prăjitură, Cât el mai strălucește, e lumină. În jurul Lunii, stele presărate, Ca într-un univers de ciocolată, Admiră-acum și ele, încântate, Idila, între astre-nfiripată. Și-n timp ce ele se privesc, întruna Și se alintă cu suave șoapte, Vă spun rețeta “Soarele și Luna” Anume, pentru tortul “zi și noapte”. Și-așa cum fac de fiecare dată, Un mod de preparare a descrie, Înmoi condeiul meu în ciocolată, Ca să…
-
Dansul florilor de câmp
Când vara răspândește-a ei culoare, Pe câmpuri, în poiene și grădină, Gingașe, se răsfață în lumină, În joc se prinde, fiecare floare, Pe când și vântul, cu a lui suflare, Cântă-n surdină. Sunt maci îmbujorați, care dau tonul, Chemând în horă florile cochete, Garoafe, trandafiri și margarete Ori sânziene, auzit-au zvonul Și se încing la dans, ținând isonul, Pe îndelete. Crenguțe de cicoare movulie, Invită florile de levănțică, Să lase deoparte orice frică Atunci când intră-n joc la o chindie, Că-i bună și puțină veselie Și nu le strică. Imensă bogăție de culoare Ce nuanțează-a dansului plutire Și se îmbină, parcă în neștire, Într-o pictură, plină de candoare, Ca versul…
-
Vis de primăvară
Vântul serii mă mângâie Și, în gând, îmi spune mie, Să merg în bucătărie Ca să scriu o poezie, Mai zurlie… Și privind pe geam, afară, Am zărit o lăcrămioară, Cu aer de domnișoară, Ce-mi spunea, că este iară Primăvară… Deschid geamul spre grădină Și le chem pe flori, să vină, Cu mireasma lor divină Și-un tort, cu savoare fină Să devină… Fiindcă vreau să fac pe dată O grădină fermecată, Din fondant și ciocolată, Jucăușă și rimată, Înflorată… Pe afară, bate vântul, Peste zahăr curge untul, Mixerul își ia avântul, Când în vers sună cuvântul, Dulce-i cântul… Ciocolata, de-i topită, Mă cam duce în ispită, Dar, știind că-i cântărită,…
-
Tort Isabella
Dintre-atâtea torturi bune, Îți voi povesti de-acela, Căruia, eu îi voi spune: “Tort cu fructe, Isabella”. Pentru-așa o bunătate, Rețeta, iar o voi scrie, Așa cum le fac la toate, În versuri de poezie. Și dacă mă-ntrebi de nume, Cum de mi-a venit ideea Ori cui l-am făcut, anume, Isabella este-aceea. Pentru-a ei aniversare, I-am adus o bucurie Și-o surpriză-ncântătoare, Din a mea bucătărie. Să îmi spui dacă îți place, Prăjitura, cum arată Și, pe loc, eu îi voi face, În versuri, rețeta toată! Chiar de pare cam banală, O rețetă-n poezie, Pentru mine-i colosală Fericirea de-a o scrie. Și-ți trimit, cu argumente, Ca o probă de savoare, Lista cu…
-
Tort cu nuci
Poți ca să reziști vreodată,La aroma-mbietoare,Când un tort de ciocolată,Îți oferă-a lui savoare? Este mare bucurie,Pentru mine și ador,Când fac o dulcegărie,Ce-i pe placul tuturor. Și-ți descriu, ca și-altădată,Cum, mai ieri, am pregătit,Un tort fin de ciocolatăȘi cu nuci împodobit. Iar de spui că nu îți pasă,Orișicum e decorat,Nu mai poți, de-l vezi pe masă,Să-l ignori, de l-ai gustat. Și-o să scriu, că nu se știe,De mai ai rețeta mea,Că-i făcută-n poezieDe vrei a te delecta. Prima dată te apucă,De prepară un aluat,Pentru cojile de nucă,Ce-or servi la decorat! Pune ouă, sare fină,Unt, vanilie, zahăr tos,Și frământă, să devină,Un aluat nelipicios! Din aluat, c-o linguriță,Iei pe rând și-apoi formezi,Tot bobiță…
-
Prăjitură „Televizor”
Tot gândindu-mă ‘ntr-o doară,Am simțit că-mi este dor,Să mai pregătesc eu iară,Gustosul “Televizor”… Vă promit că veți alege,Să-l faceți de multe ori,Fiindcă foarte bine merge,De făcut, la sărbători… Un blat negru, dat în două,În mijloc, unul deschis,Și o cremă, fără ouă,Gustoasă, cum v-am promis… Faci aluatul din: făină,Ouă, unt și zahăr tos,Praf de copt, cacao fină,Și-l framânți, cât mai vânjos… Împarți coca-n două bile,Și-o pui astfel la răcit,Dar n-o lași vreo două zile,Ci, doar cât s-a odihnit… Iei apoi, pe rând aluatulȘi-l intinzi cu-n sucitor,Subțire să fie blatul,Când îl așezi în cuptor… Îl lași puțin, pân’ se coace,La un foc mai potrivit,Și până te vei întoarce,Blatul s-a și rumenit… Mulțumită…
-
Tort „Poiana căluților”
Este o lume-a poezieiȘi-o ambianță fermecată,Când basmele copilărieiSe-ntruchipează-n ciocolată. Și-a amintirilor culoareSe regăsește, an de an,În avalanșă de savoare,Printre figuri de marzipan. E o minune-adevărată,Cu boare de arome fine,Vanilie înmiresmatăȘi vrajă dulce de praline. Deliciu și magie purăCu farmec dulce și culoareSunt strânse într-o prăjiturăCu drag, pentr-o aniversare. Și-acest prilej o să prefacăCu-a bunătăților putereBucătăria-n loc de joacăȘi osteneala în plăcere. Iar dacă tortul meu îți place,În continuare voi descrieCum, pas cu pas, se poate face,În ritm gingaș de poezie. Din două blaturi diferiteȘi între ele-o cremă fină,Cu marmeladă învelite,O bunătate-o să devină. Iar primul blat va fi să aibăUnt moale, ouă, zahăr tos,Făină, ciocolată albăȘi praf de copt, de-a…