• Aperitive,  Poezii gustoase

    Sărățele cu cașcaval

    În afar’ de dulciurele,Pe la sărbători, eu fac,Foarte multe sărățele,Cu susan, chimen și mac… Dar oricât de multe-aș face,Nu-s destule niciodat’Fiindcă gustul lor le place,Tuturor ce le-au gustat… Iar acum, ca și-altădată,Numai asta mi-a rămas,Să îți scriu rețeta toată,Tot în versuri, pas cu pas… Și te pune-acum pe treabă,Dacă asta ai ales,De nu-i clar, mă mai întreabă,Despre ce n-ai înțeles! Și-ncepând astă lucrare,Ca să razi, tu vei avea,Într-un bol, destul de mare,Cașcaval și telemea… Pune ouă și smântână,Drojdie, zahăr și unt,Și învârte-le c-o mână,Pân’ amestecate sunt! Pune sare și făină,Și formează un aluat,Ce apoi o să devină,Numai bun de frământat! Pe urmă, aluatul lasă,Cam o oră, la răcit,În cămară, pe…

  • Mâncăruri,  Poezii gustoase

    Tartă cu aluat de țelină și umplutură de carne tocată

    M-am gândit să fac aseară,O mâncare delicată,Ce-o prepar a doua oară:Tartă cu carne tocată. Într-o zi obișnuită,Sau de este sărbătoare,E mâncarea potrivită,Pentru mic și pentru mare. Iar de vrei să-ncerci acuma,Eu, rețeta ți-o voi scrie,Serios, dar și cu gluma,Mai exact: în poezie. Pentru crusta de la tartă,Să pui țelină, făină,Ouă, sare presărată,Cu piper, unt și smântână! Dă să fiarbă cât se poate,Cu apă și-un pic de sare,Țelina, bucăți tăiate,Într-o oală-ncăpătoare! Scurge apa, când e fiartă,Și-n bucățile uscate,Pune untul dintr-odată,Și zdrobește-le pe toate! Pune ouăle, făina,După ce-ai condimentat,Mai adaugă smântânaȘi formează un aluat! Iar aluatul pe o masă,Să-l întinzi foarte ușor,Într-o foaie, nu prea groasă,Rotundă, c-un sucitor. Ia o formă tapetată,Cu…

  • Mâncăruri,  Poezii gustoase

    Omletă la cuptor

    De faci la micul dejunO omletă în cuptor,I-un fel de mâncare bunCe-l poți prepara ușor. Gustul ei îți va plăceaȘi îți spun că o să vreiSă o faci mereu așa,Nu prăjită în ulei. De dorești să o prepariBate ouă-n castronel,Sare și piper presari,Tot amestecând c-un tel! Pui smântână sau iaurtȘi pastramă, dacă vrei,Usturoi, dar nu prea mult,Ardei, ceapă, dovlecei. Iar la urmă ți-a rămasSă încorporezi ușorCașcavalul ce l-ai rasȘi-apoi să dai la cuptor. Într-o tavă de o puiSau în forme-ai împărțit,La gust diferență nu-i,Doar aspectu-i diferit. Omleta ce-ai preparatS-o lași, pân’ s-a rumenit,La focul mai moderat,În cuptorul încălzit. Pe urmă, de este coaptă,Cam după juma’ de ceas,Doar mâncată mai așteaptă,Fiindcă-i…

  • Mâncăruri,  Poezii gustoase

    Musaca

    Dacă vrei bucate buneȘi nu știi ce ai mânca,Pe treabă, acum te pune,Pregătind o MUSACA ! De dorești rețeta toatăEu acuma ți-o voi scrie,Tot bucată cu bucată,Transformată-n poezie ! Într-o cratiță mai mare,Pune carnea cu ulei,Presară piper și sare,Și-ardei iute, dacă vrei ! Ceapa toată, mărunțită,Pe un fund, cu un cuțit,Dă-o astfel pregătită,Peste carne, la călit ! Rade morcovul și-l pune,Tot cu ceapa la un loc,Și-apoi suc de roșii, bune,Și mai las’ puțin pe foc ! Când e gata, dă deoparteȘi le lasă la răcit,Dar nu merge-n altă parte,Ci te-apucă de muncit ! Ia smântână, ouă poate,Trei sau patru, cât se cer,Și le-amestecă pe toate,Punând sare și piper ! Așază-n…

  • Mâncăruri,  Poezii gustoase

    Clătite umplute cu carne

    Ca desert, sunt tare bune, Clătitele, de le placi, Dar acuma îți voi spune, Cum, picante să le faci.  Pentru cocă pregătește, Tot ce pui de obicei, Iar apoi, te îngrijește, Să iasă așa cum vrei! Le amestecă pe toate, Într-un bol destul de mare, Cele ce sunt înșirate, Chiar în strofa următoare! Ouă, sare, piper, lapte, Făină și unt, să iei, Și-apoi, nu le face coapte, Ci, prăjite în ulei!  Când clătitele prăjite, Pe un grătar le-ai clădit, Frumoase și rumenite, Le mai lasă la răcit!  Într-o cratiță curată, Sau tigaie, dacă vrei, Pune-acum carnea tocată, Și-o călește în ulei!  Apoi ceapa mărunțită, Un ardei, un morcovel, Sare, piper…

  • Aperitive,  Poezii gustoase

    Mingiuțe de brânză, umplute cu boabe de struguri

    Mi-a plăcut întotdeauna Ca la mesele festive, Să gătesc mâncare bună, Și multe aperitive. Iar acum câteva zile, Pentru oaspeți, am făcut, Din brânzică, multe bile, Ce cu struguri le-am umplut. Nu e vreo filozofie, Să le pregătești, o știu, Dar rețeta-n poezie, Veselă, cu drag o scriu. Eu am pus branză topită, Trei triunghiuri, cam așa, Struguri dulci, brânză zdrobită, Cașcaval și telemea. Le-am amestecat pe toate, Într-n bol, destul de mare, Să fie condimentate, Am pus doar piper și sare. Mai apoi, c-o linguriță, Din brânzică eu am luat, Am învelit o bobiță Și-o biluță am format. Până le-am făcut pe toate, Din brânza ce-am preparat, Într-o tavă, înșirate, Rând pe rând le-am așezat. În mai multe castronele, Am pus mărar și susan, Mac, boia, am pus în ele Și semințe de bostan. Și pe apoi, pe fiecare, Rând pe rând le-am tăvalit, Că la gust și-nfățișare, Diferite-au devenit. Așezate-ntr-o cutie, Eu la…

  • Aperitive,  Poezii gustoase

    Chec aperitiv

    Dacă-ți scriu o poezie,Va fi sigur un motiv,Să mergi în bucătărie,Să faci chec aperitiv. Iar rețeta e ușoarăȘi-o faci cu ce ai în casă,Chiar dacă e prima oară,Ea va fi foarte gustoasă. Ca să iasă cât mai binePui făină și ulei,Ouă, cașcaval, măsline,Șuncă, praf de copt, ardei. Boabe de porumb, smântână,Și ciuperci, dacă îți plac,Compoziția cât mai bună,Să devină, ele-o fac. Bate ouăle cu sareȘi piper, atât cât vrei,Cu un mixer, cât mai tare,Și adaugă ulei! Pune praf de copt, făină,Învârtind de sus în jos,Compoziția să devină,Pandișpan, moale, pufos! Ardei, șuncă și măsline,Ciuperci, dac-ai pregătit,Toacă-le pe toate bine,Pe un fund, cu un cuțit! Peste coca dinainte,Pune-le pe ele-ncet,Învârtind cu luare-aminte,Fără…