• Poezii gustoase,  Torturi

    Soarele și Luna

    Vorbește Soarele cu mândra Lună, Și îi aruncă o privire dulce, Pe când, ea îi urează: “Noapte bună!” Și-i spune “somn ușor!”, ca să se culce. Dar Soarele, să plece nu se-ndură, Fiindcă mai este, încă, ziua plină, Pe jumătatea lui de prăjitură, Cât el mai strălucește, e lumină. În jurul Lunii, stele presărate, Ca într-un univers de ciocolată, Admiră-acum și ele, încântate, Idila, între astre-nfiripată. Și-n timp ce ele se privesc, întruna Și se alintă cu suave șoapte, Vă spun rețeta “Soarele și Luna” Anume, pentru tortul “zi și noapte”. Și-așa cum fac de fiecare dată, Un mod de preparare a descrie, Înmoi condeiul meu în ciocolată, Ca să…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Dansul florilor de câmp

    Când vara răspândește-a ei culoare, Pe câmpuri, în poiene și grădină, Gingașe, se răsfață în lumină, În joc se prinde, fiecare floare, Pe când și vântul, cu a lui suflare, Cântă-n surdină. Sunt maci îmbujorați, care dau tonul, Chemând în horă florile cochete, Garoafe, trandafiri și margarete Ori sânziene, auzit-au zvonul Și se încing la dans, ținând isonul, Pe îndelete. Crenguțe de cicoare movulie, Invită florile de levănțică, Să lase deoparte orice frică Atunci când intră-n joc la o chindie, Că-i bună și puțină veselie Și nu le strică. Imensă bogăție de culoare Ce nuanțează-a dansului plutire Și se îmbină, parcă în neștire, Într-o pictură, plină de candoare, Ca versul…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Vis de primăvară

    Vântul serii mă mângâie Și, în gând, îmi spune mie, Să merg în bucătărie Ca să scriu o poezie, Mai zurlie… Și privind pe geam, afară, Am zărit o lăcrămioară, Cu aer de domnișoară, Ce-mi spunea, că este iară Primăvară… Deschid geamul spre grădină Și le chem pe flori, să vină, Cu mireasma lor divină Și-un tort, cu savoare fină Să devină… Fiindcă vreau să fac pe dată O grădină fermecată, Din fondant și ciocolată, Jucăușă și rimată, Înflorată… Pe afară, bate vântul, Peste zahăr curge untul, Mixerul își ia avântul, Când în vers sună cuvântul, Dulce-i cântul… Ciocolata, de-i topită, Mă cam duce în ispită, Dar, știind că-i cântărită,…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort Isabella

    Dintre-atâtea torturi bune, Îți voi povesti de-acela, Căruia, eu îi voi spune: “Tort cu fructe, Isabella”. Pentru-așa o bunătate, Rețeta, iar o voi scrie, Așa cum le fac la toate, În versuri de poezie. Și dacă mă-ntrebi de nume, Cum de mi-a venit ideea Ori cui l-am făcut, anume, Isabella este-aceea. Pentru-a ei aniversare, I-am adus o bucurie Și-o surpriză-ncântătoare, Din a mea bucătărie. Să îmi spui dacă îți place, Prăjitura, cum arată Și, pe loc, eu îi voi face, În versuri, rețeta toată! Chiar de pare cam banală, O rețetă-n poezie, Pentru mine-i colosală Fericirea de-a o scrie. Și-ți trimit, cu argumente, Ca o probă de savoare, Lista cu…

  • Diferite dulciuri de casă,  Poezii gustoase

    Prăjitură „Nalbă”

    Dacă vrei să faci în casă,Prajitură foarte fină,Vei avea curând, pe masă,Un desert, fără făină. Iar de ciocolata-ți place,Mai ales când este albă,Îți voi spune cum se face,Prăjitura zisă “Nalbă“. La ea, ne trebuie nouă,Ciocolată albă, fină,Zahăr vanilat și ouă,Fără unt, sau margarină. Pe aburi, pân’ ai topit-o,Ciocolata tu o lasă,După ce-ai bucățelit-o,C-un cuțit mare, pe masă! Și-n ciocolata topită,Când se omogenizează,După ce-i bine răcită,Brânza, o încorporează! Gălbenușurile toate,Le adaugă, bătând,După ce-au fost separateDe albușuri, rând pe rând! Într-un bol, destul de mare,Bate-albușurile bine,Cu vanilie și sare,Până, spumă se vor ține! Iar pe urmă, spuma tare,Să o pui în ciocolată,Învârtind, cu grijă mare,Să rămână aerată! Într-o formă, tu așază,Hârtie de…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort de ciocolată

    Foarte des, sunt întrebată,De rețeta ce-o am eu,La tortul de ciocolată,Pe care îl fac mereu… Și mă bucur, de îți place,Chiar dacă nu l-ai gustat,Sunt convinsă, că-l vei face,Că nu-i greu, de preparat… Să pui unt, sau margarină,Zahăr tos și vanilat,Ouă, cacao, făină,Și nuca, ce-ai măcinat! Coca, de-o vrei aerată,Praf de copt pui, negreșit,Și apoi, o ciocolată,Ce pe aburi ai topit! Și dacă rețeta-ți place,Și ce-am scris eu ți-a plăcut,Îți voi spune cum se face,Pas cu pas, de la-nceput… La mixat, acuma lasă,Untul, ce s-a înmuiat,Ținându-l un pic pe masă,Până când te-ai apucat! Zahăr vanilat și sare,Gălbenușuri, zahăr tos,Tu le bați pe toate, tare,Să aibă aspect cremos! Și mai pune…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort „Doză de bere”

    Iarăși, am avut plăcere,Să prepar, de astă dată,Ca tort, o doză de bere,Cu substrat de ciocolată. Și, chiar de am vrut să fie,Cât mai bine să arate,Nu-i ca la cofetărie,Dar la gust, i-o bunătate. Eu cred că se potrivește,Doza, într-un coș s-o pun,Ce și el se pregătește,Ca un tort, cu gustul bun. Iar pentru astă lucrare,Am luat tort de ciocolată,Și vă dau, spre încercare,Poezia integrată. Iar rețeta detaliată,E pe pagină la mine,Dar o mai descriu o dată,Tot în versuri, pentru tine. Pune ouă, zahăr, sare,Ciocolată și făină,Praf de copt, să crească mare,Cacao și margarină! Într-un vas, destul de mare,Bate untul cu putere,Presărând puțină sare,Și-apoi zahăr, cât se cere! Ciocolata, de-i…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort cu nuci

    Poți ca să reziști vreodată,La aroma-mbietoare,Când un tort de ciocolată,Îți oferă-a lui savoare? Este mare bucurie,Pentru mine și ador,Când fac o dulcegărie,Ce-i pe placul tuturor. Și-ți descriu, ca și-altădată,Cum, mai ieri, am pregătit,Un tort fin de ciocolatăȘi cu nuci împodobit. Iar de spui că nu îți pasă,Orișicum e decorat,Nu mai poți, de-l vezi pe masă,Să-l ignori, de l-ai gustat. Și-o să scriu, că nu se știe,De mai ai rețeta mea,Că-i făcută-n poezieDe vrei a te delecta. Prima dată te apucă,De prepară un aluat,Pentru cojile de nucă,Ce-or servi la decorat! Pune ouă, sare fină,Unt, vanilie, zahăr tos,Și frământă, să devină,Un aluat nelipicios! Din aluat, c-o linguriță,Iei pe rând și-apoi formezi,Tot bobiță…

  • Fursecuri,  Poezii gustoase

    Nuci umplute

    Nuci cu fețe rumenite,Răsfățându-se în coajă,Se rostogolesc prin minte,În a amintirii vrajă. Iar a lor întruchipare,Cu aspect de prăjitură,Parc-aievea îmi apare,Tot frântură cu frântură. Și-amintirea delicată,Ce o simt, pe negândite,Are gust de ciocolatăȘi-aromă de nuci prăjite. Iar în vorbe jucăușe,Adunate-n poezie,Nuci micuțe și ghidușe,Cum să faci îți voi descrie. Ce în ele ai a pune,Eu aici voi înșiraȘi în versuri îți voi spune,Modul de-a le prepara. În coca de nucușoare,Să pui unt, nu margarină,Ouă și zahăr și sare,Praf de copt și-apoi făină! Și când sunt amestecate,Ia-le-ncet la frământat,Transformându-le pe toate,Într-o masă de aluat! Pân’ aluatul s-odihnește,Mai urmează ca să iei,O formă, de-o încălzeșteȘi o unge cu ulei! Între timp, de-a…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort „Zi și noapte”

    Întuneric și lumină,Negru-alb, noapte și zi,Câteodată se îmbină,Și-n contrast mereu vor fi. Și gândind că în natură,Toate sunt orânduite,Voi crea o prăjitură,Pentru gusturi diferite. Două torturi separate,Tăiate în semicerc,Și apoi, alăturateSă le-mbin o să încerc. Făcând partea-ntunecată,Mă gândesc să pun în ea,Cacao și ciocolată,Și aromă de cafea. Ouă, zahăr și făină,Praf de copt și-un pic de sare,Unt moale, sau margarină,Combinate cu răbdare. Untul îl pun prima datăȘi-apoi zahărul, bătând,Cu cafea și ciocolatăȘi gălbenușuri, pe rând. Praf de copt și cu făină,De le cern sunt aerate,Pun apoi cacao finăȘi le amestec pe toate. Bat albușurile bine,Cu zahărul în duet,Până spumă se vor țineȘi le-ncorporez încet. Într-o formă tapetată,Ori unsă cu untișor,Răstorn…