-
Prăjitură „Mimoză”
Am făcut o prăjitură, Nici albastră, dar nici roză, Albă, de culoare pură, Denumită și “Mimoză“. Foi subțiri și savuroase, Cremă fină, aromată, Îmbinate, sunt gustoase, Iar de guști, nu uiți vreodată. Și ‘nainte de a-mi cere, Eu rețeta ți-o voi spune, Că de-o faci, e o plăcere, Iar de-o guști, e o minune. Pentru foi, tu ai a pune, Făină și zahăr tos, Praf de copt, arome bune, Sare-un pic și unt cremos. Pe aburi, ouă și sare, Zahăr, unt, lapte și miere, Într-un vas, destul de mare, Le învârte cu putere! Când sunt fierte, dă deoparte Și adaugă faină, Praf de copt și-apoi din toate, Un aluat o…
-
Tarta cu fructe
M-am gândit acum o lună, Într-o zi de sărbătoare, Să prepar o tartă bună, Cu aspect frumos de floare. Și găsind multe rețete, Din care m-am inspirat, După gust, pe îndelete, Cum am vrut le-am preschimbat. Tarta, să fie gustoasă, Poți s-o faci cu orice fructe, Că va fi și aspectuasă, Important: să fie multe. Pentru crusta preparată, Am pus zahăr și făină, Un ou, sare presărată, Apoi unt, nu margarină. Și aste ingrediente, Iute, le-am amestecat, Apoi, cu mișcări atente, Un aluat am frământat. L-am lăsat să stea pe masă, Într-un loc mai liniștit, Mai la rece, tot în casă, Pân’ o formă-am pregătit. Tava, cu faină dată, Am…
-
Tort caramel
Auzind din întâmplare,Povestindu-se de el,Am dorit cu nerăbdare,Să fac tortul „Caramel”. Și de-am încercat a-l face,Mi-a plăcut cum a ieșit,Iară gustul lui îmi placeȘi-i ușor de pregătit. În rețeta ce-o voi scrie,Vei vedea cum procedezi,Ca în ritm de poezie,Acest tort să îl probezi. Caramelul pregătește,Punând zahăr la topit,Până când se-ngălbenește,Apoi, lasă-l la răcit. Primul blat să se prepare,Ca o cremă Caramel,Mixând ouă, zahăr, sareLapte, încălzit nițel. Și apoi urmează pasul,Ca tot ce-ai amestecat,Să răstorni încet în vasul,Ce l-ai caramelizat. Și-acum, crema preparată,O pune la foc ușor,Iar când este închegată,Scoate vasul din cuptor. Din zahăr, ouă, făină,Bătute într-un lighean,Mai tarziu o să devină,Când e gata, pandișpan. Compoziția spumoasă,Ce acum ai pregătit,Pune-o-n…
-
Floare cu mere
Stând în casă, fiindcă plouăȘi n-am șansă de plimbare,Prepar o plăcintă nouă,Care seamănă c-o floare. La această prăjitură,Un aluat dospit se cereȘi apoi, o umplutură,Simplă, din bucăți de mere. Pentru cocă-s necesare:Ouă, zahăr și făină,Smântână, lapte și sare,Drojdie, unt sau margarină. Mai întâi, prepar aluatul,Într-un vas, destul de mare,Unde-ncep și frământatul,Mai încet și-apoi mai tare. Și amestec, să devină,Compoziția pufoasă,Presărând mereu făină,Ca să-l mai frământ pe masă. Când e gata-l las deoparte,Într-un loc mai încălzit,Cam o oră jumătate,Până bine a dospit. În bucăți, egal tăiate,Cât mai mici și de-o mărime,Patru mere, curățate,Le împart, câte-o optime. Și în apă cu lămâie,Le pun, să se odihnească,Până coca o să fie,Terminată să dospească.…
-
Cornulețe
Orișicâte dulciurele,Eu mereu am preparat,Nu am uitat de acele:Cornulețe cu rahat. La oricare sărbătoare,Sunt destul de-apreciate,Oferind a lor savoare,Imediat ce sunt gustate. Iar rețeta o voi scrie,Să o ai aici, întreagă,Și apoi, în poezie,Tot corectă, dar în șagă. În aluat să pui de toate,Ca în orice prăjitură,Ca, atunci când ele-s coapte,Să ți se topească-n gură! La un sfert de margarină,Ouă ai de-adăugat,Lapte, drojdie, făină,Zahăr tos și vanilat. Toate-acestea nu le lasă,Fă din ele un aluat,Pe care îl pui pe masăȘi îl iei la frământat! Când e gata, pui aluatul,Cam o oră, la răcitȘi-ntre timp, taie rahatul,Bucăți mici, cu un cuțit! Ia coca și o împarte,În trei părți, că-i mai ușor,Să…
-
Tartă cu cremă de smântână și vișine
Mă căznesc de-o săptămână,Ca să mă pot apuca,Să fac tartă cu smântână,Și cu vișine în ea.Să o faci, nu-i vreo minune,Că-i ușor de preparat,Iar de vrei, eu îți voi spune,Pe rând, cum am procedat.La această prăjitură,Faci o crustă, nu prea groasă,Și apoi, o umplutură,Din smântână delicioasă.Pentru crustă, pui făină,Praf de copt, zahăr, ulei,Puțin lapte, sare finăȘi brânzică, să mai iei!Într-un vas destul de mare,Te apucă de mixat,Brânză, lapte, zahăr, sareȘi uleiul picurat!Bate-le apoi pe toate,Ca o cremă să devinăȘi presară mai departe,Praf de copt și cu făină!Apoi, un aluat formează,Din tot ce-ai amestecat,Pe o masă îl așazăȘi îl ia la frământat!Într-o tavă tapetată,Cu unt moale și făină,Pune coca preparată,Netezind-o cu…
-
Tort de clătite
În zile obișnuite,Când ți-e dor de ceva bun,Încearcă să faci clătite,Să ai la micul dejun! Iar când e și sărbătoare,Sau zile deosebite,Dă-ți osteneală mai mare,Făcând tortul de clătite! Și în el, ce ai a pune,Nu-i rețetă complicată,Dar în versuri îți voi spune,Ca s-o ai acum pe toată. Într-un vas, bate mai tare,Ouă, unt și zahăr tos,Pune făină și sare,Învârtind, să-l faci cremos. Pune lapte, să devină,Un aluat mai subțirelȘi-apoi mai pune făină,Amestecând cu un tel! Iarăși lapte și făină,Câte-un pic, tot alternând,Până faci o oală plinăȘi prăjește-le pe rând! Când ești gata cu coptura,Lasă-le de s-au răcit,Până-i gata umplutura,Ce te-apuci de pregătit! Pui vanilie, zahăr, sare,Peste brânza cea de vaciȘi…
-
Tort „Diplomat”
De atâta poezie,Încă nu te-a săturat,Bucuroasă îți voi scrie,Prăjitura “Diplomat”. Iar de-o faci, e foarte bineSă citești rețeta dată,C-am făcut-o pentru tine,Și ți-o dăruiesc pe toată. Ca și pentru alte torturi,Ai de pregătit un blat,Ori să folosești pișcoturi,Pentru tortul „Diplomat”. Cu zahăr și-un pic de sare,Pune frișcă la mixat,Dar să n-o bați nici prea tare,Că se taie și-i păcat! Ia vanilie și pune,Ca să iasă și mai bine,Și-o să-ți placă de minune,Gustul ce îl vei obține! Într-o oală, nu prea mare,Gălbenușurile toate,Cu zahăr, un pic de sare,Și făină, le vei bate! Pune lapte ’ntr-o clipire,Dă la foc, să se îngroașe,Învârtind fără oprire,Să nu aibă cocoloașe! Când e gata, tu îl…
-
Tort „Doză de bere”
Iarăși, am avut plăcere,Să prepar, de astă dată,Ca tort, o doză de bere,Cu substrat de ciocolată. Și, chiar de am vrut să fie,Cât mai bine să arate,Nu-i ca la cofetărie,Dar la gust, i-o bunătate. Eu cred că se potrivește,Doza, într-un coș s-o pun,Ce și el se pregătește,Ca un tort, cu gustul bun. Iar pentru astă lucrare,Am luat tort de ciocolată,Și vă dau, spre încercare,Poezia integrată. Iar rețeta detaliată,E pe pagină la mine,Dar o mai descriu o dată,Tot în versuri, pentru tine. Pune ouă, zahăr, sare,Ciocolată și făină,Praf de copt, să crească mare,Cacao și margarină! Într-un vas, destul de mare,Bate untul cu putere,Presărând puțină sare,Și-apoi zahăr, cât se cere! Ciocolata, de-i…
-
Clafoutis cu cireșe
Pentr-o zi ca orișicare,La un mic dejun mai bun,Sau de vrei o desfătare,O rețetă vreau să-ți spun. Nu e vreo filozofie,Că-i ușor de pregătit,În a ta bucătărie,O vei face negreșit. Ouă, zahăr și făină,Vanilie, lapte și sare,Unt topit, sau margarină,Nu-i o listă mult prea mare. Și mai pui și cireșele,Cu sâburi, sau curățate,Sau acruțe vișinele,Din compot, scurse și luate. Bate ouăle mai tare,Ca o cremă să devină,Cu zahăr și-un pic de sare,Și adaugă făină! Unt topit, încorporează,Și-apoi, lapte-ncetinel,Pân’ se omogenizează,Se amestecă nițel! Tu, o formă tapetează,Cu unt moale și făină,Iar apoi, să pui la bază,O hârtie de copt, fină! Și cu vișinele toate,Umple baza de la tavă,Și când ele-s așezate,Te…