-
Drob (Cighir)
Doar cu fructe și legume Timp de șapte săptămâni Se ține-n întreaga lume Postul mare, la Creștini. Dar când Paștele sosește, Mai în fiecare casă, Orișicine pregătește Bunătăți de pus pe masă. Bucate tradiționale, Cu migală preparate: Cozonac, pască, sarmale, Drob și ouă-ncondeiate. Și pe fiecare-n parte, Direct din bucătărie, Le-am descris în a mea carte Cu rețete-n poezie. Dar uitându-mă mai bine Văd că o rețetă nu-i Și-o scriu acum, pentru tine: Drob de miel, sau chiar de pui. Cum tradiția o spune, Ca să îl prepari pe el, În „Cighir” tu ai a pune Măruntaiele de miel. Să adaugi și-o bucată, Carne macră, fără os Și-o să te…
-
Tartă cu aluat de țelină și umplutură de carne tocată
M-am gândit să fac aseară,O mâncare delicată,Ce-o prepar a doua oară:Tartă cu carne tocată. Într-o zi obișnuită,Sau de este sărbătoare,E mâncarea potrivită,Pentru mic și pentru mare. Iar de vrei să-ncerci acuma,Eu, rețeta ți-o voi scrie,Serios, dar și cu gluma,Mai exact: în poezie. Pentru crusta de la tartă,Să pui țelină, făină,Ouă, sare presărată,Cu piper, unt și smântână! Dă să fiarbă cât se poate,Cu apă și-un pic de sare,Țelina, bucăți tăiate,Într-o oală-ncăpătoare! Scurge apa, când e fiartă,Și-n bucățile uscate,Pune untul dintr-odată,Și zdrobește-le pe toate! Pune ouăle, făina,După ce-ai condimentat,Mai adaugă smântânaȘi formează un aluat! Iar aluatul pe o masă,Să-l întinzi foarte ușor,Într-o foaie, nu prea groasă,Rotundă, c-un sucitor. Ia o formă tapetată,Cu…
-
Sărmăluțe
De ți-e dor de-o sărbătoare,Chiar și-n zilele normale,Ai o bucurie mare,Dacă pregătești sarmale…Și de vrei să iasă bune,Să le faci cât mai micuțe,Că de-aceea li se spune,Și le cheamă “sărmăluțe”!Și-ai să vezi, acum, pe dată,Tot în versuri înșirate,Pas cu pas, rețeta toată,Ca să iasă minunate…Carne de vită tocată,În sarmale ai a pune,Cu de porc, amestecată,Ca să fie și mai bune…Taie șunca afumată,Cubulețe, c-un cuțit,Și pe plita moderată,Tu o pune la prăjit!Și acuma vei începe,Să plângi tare, deodat’După ce, câteva cepe,Pe un fund, ai de tăiat…În șunca puțin topită,Ceapa ce ai mărunțit,Pune-o toată și pe plită,Las-o până s-a prăjit!În sită, cu multă apă,Orezul, de l-ai spălat,Pune-l iute peste ceapă,Până ce s-a…
-
Musaca
Dacă vrei bucate buneȘi nu știi ce ai mânca,Pe treabă, acum te pune,Pregătind o MUSACA ! De dorești rețeta toatăEu acuma ți-o voi scrie,Tot bucată cu bucată,Transformată-n poezie ! Într-o cratiță mai mare,Pune carnea cu ulei,Presară piper și sare,Și-ardei iute, dacă vrei ! Ceapa toată, mărunțită,Pe un fund, cu un cuțit,Dă-o astfel pregătită,Peste carne, la călit ! Rade morcovul și-l pune,Tot cu ceapa la un loc,Și-apoi suc de roșii, bune,Și mai las’ puțin pe foc ! Când e gata, dă deoparteȘi le lasă la răcit,Dar nu merge-n altă parte,Ci te-apucă de muncit ! Ia smântână, ouă poate,Trei sau patru, cât se cer,Și le-amestecă pe toate,Punând sare și piper ! Așază-n…
-
Ciorbă de perișoare
M-am gândit să fac o oală.Cu ciorbă de perișoare,Ce te scoate și din boalăȘi te pune pe picioare. Eu am luat carne de vită,Zarzavaturi, rădăcină,Roșii, ceapă mărunțităȘi verdeață și smântână. La-nceput, am pus pe plită,În oală, cu multă apă,Bucăți de carne de vită,Ca să fiarbă, să înceapă. Zarzavat, ardei și ceapă,C-un cuțit eu am tăiat,Să le pun apoi în apă,Când cărnița s-a muiat. După ce-am pus roșioareȘi-am lăsat la clocotit,Rotunjele perișoare,Ca să fac, m-am pregătit. Întâi, în carne tocată,Ou, orez, pâine am pus,Ceapă sare presărată,Și verdeață de ajuns. Și cu mâna umezită,Perișoare am format,Din cărnița pregătităȘi la rând le-am așezat. Iar în ciorba clocotită,Ca să fiarbăă le-am lăsat,Nu prea mult,…
-
Clătite umplute cu carne
Ca desert, sunt tare bune, Clătitele, de le placi, Dar acuma îți voi spune, Cum, picante să le faci. Pentru cocă pregătește, Tot ce pui de obicei, Iar apoi, te îngrijește, Să iasă așa cum vrei! Le amestecă pe toate, Într-un bol destul de mare, Cele ce sunt înșirate, Chiar în strofa următoare! Ouă, sare, piper, lapte, Făină și unt, să iei, Și-apoi, nu le face coapte, Ci, prăjite în ulei! Când clătitele prăjite, Pe un grătar le-ai clădit, Frumoase și rumenite, Le mai lasă la răcit! Într-o cratiță curată, Sau tigaie, dacă vrei, Pune-acum carnea tocată, Și-o călește în ulei! Apoi ceapa mărunțită, Un ardei, un morcovel, Sare, piper…