• Poezii gustoase,  Torturi

    Soarele și Luna

    Vorbește Soarele cu mândra Lună, Și îi aruncă o privire dulce, Pe când, ea îi urează: “Noapte bună!” Și-i spune “somn ușor!”, ca să se culce. Dar Soarele, să plece nu se-ndură, Fiindcă mai este, încă, ziua plină, Pe jumătatea lui de prăjitură, Cât el mai strălucește, e lumină. În jurul Lunii, stele presărate, Ca într-un univers de ciocolată, Admiră-acum și ele, încântate, Idila, între astre-nfiripată. Și-n timp ce ele se privesc, întruna Și se alintă cu suave șoapte, Vă spun rețeta “Soarele și Luna” Anume, pentru tortul “zi și noapte”. Și-așa cum fac de fiecare dată, Un mod de preparare a descrie, Înmoi condeiul meu în ciocolată, Ca să…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Dansul florilor de câmp

    Când vara răspândește-a ei culoare, Pe câmpuri, în poiene și grădină, Gingașe, se răsfață în lumină, În joc se prinde, fiecare floare, Pe când și vântul, cu a lui suflare, Cântă-n surdină. Sunt maci îmbujorați, care dau tonul, Chemând în horă florile cochete, Garoafe, trandafiri și margarete Ori sânziene, auzit-au zvonul Și se încing la dans, ținând isonul, Pe îndelete. Crenguțe de cicoare movulie, Invită florile de levănțică, Să lase deoparte orice frică Atunci când intră-n joc la o chindie, Că-i bună și puțină veselie Și nu le strică. Imensă bogăție de culoare Ce nuanțează-a dansului plutire Și se îmbină, parcă în neștire, Într-o pictură, plină de candoare, Ca versul…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Vis de primăvară

    Vântul serii mă mângâie Și, în gând, îmi spune mie, Să merg în bucătărie Ca să scriu o poezie, Mai zurlie… Și privind pe geam, afară, Am zărit o lăcrămioară, Cu aer de domnișoară, Ce-mi spunea, că este iară Primăvară… Deschid geamul spre grădină Și le chem pe flori, să vină, Cu mireasma lor divină Și-un tort, cu savoare fină Să devină… Fiindcă vreau să fac pe dată O grădină fermecată, Din fondant și ciocolată, Jucăușă și rimată, Înflorată… Pe afară, bate vântul, Peste zahăr curge untul, Mixerul își ia avântul, Când în vers sună cuvântul, Dulce-i cântul… Ciocolata, de-i topită, Mă cam duce în ispită, Dar, știind că-i cântărită,…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort Isabella

    Dintre-atâtea torturi bune, Îți voi povesti de-acela, Căruia, eu îi voi spune: “Tort cu fructe, Isabella”. Pentru-așa o bunătate, Rețeta, iar o voi scrie, Așa cum le fac la toate, În versuri de poezie. Și dacă mă-ntrebi de nume, Cum de mi-a venit ideea Ori cui l-am făcut, anume, Isabella este-aceea. Pentru-a ei aniversare, I-am adus o bucurie Și-o surpriză-ncântătoare, Din a mea bucătărie. Să îmi spui dacă îți place, Prăjitura, cum arată Și, pe loc, eu îi voi face, În versuri, rețeta toată! Chiar de pare cam banală, O rețetă-n poezie, Pentru mine-i colosală Fericirea de-a o scrie. Și-ți trimit, cu argumente, Ca o probă de savoare, Lista cu…

  • Diferite dulciuri de casă,  Poezii gustoase

    Poveste dulce

    În casă, Moș Crăciun pe horn coboară Și de aici, nicicând nu s-ar mai duce, Este savoare-n tot ce-l înconjoară, De ciocolată și de turtă dulce. S-așează moșul să se odihnească Simțind în nări mireasmă de praline, Apoi încearcă să se dumirească, Ce poa’ să fie și de unde vine. Privește, fermecat, prin încăpere Și se gândește, cât e de frumoasă, La sobă se-încălzește, cu plăcere Și-admiră florile puse pe masă. Cadouri scoate, sub pom le pitește, Din sacul lui legat cu funde roșii, Ar vrea să stea, dar totuși se grăbește Să plece, până or cânta cocoșii. Dar înainte de-a se duce-n noapte Zărește, sus pe sobă rânduite, Prajiturele…

  • Diferite dulciuri de casă,  Poezii gustoase

    Sfinți Mucenici

    La-nceput de primăvară, Chiar de sunt demult aici, Țin tradiția din țară, Făcând „Sfinții Mucenici”. Și aș vrea să fac vreodată, „Sfințișori” ca-n București, Dar eu scriu rețeta toată, De la cei moldovenești. Din a mea bucătărie, Îți voi spune, dacă vrei, Cum să-i faci, în poezie, Așa, ca de obicei. Pune drojdie, făină, Ouă, zahăr, iaurt, sare, Pune unt, sau margarină, Într-un vas destul de mare! Le amestecă pe toate Și formează un aluat, Ce cu forță, cât se poate, Îl vei lua la frământat! Liniștit, tu nu îl lasă, Cu putere îl izbește, De-o sută de ori, pe masă Și-apoi, te mai odihnește! Și făcând astă bravură, Dă…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort cu cremă de Ness

    Tort cu cremă de Ness Fiindcă dulcele îmi place, Dar de vreau să nu am stres, Foarte simplu, eu pot face, Orișicând, un tort cu Ness. Gustul lui e-o nebunie Și-i ușor de preparat Și îți va plăcea și ție, După ce l-ai degustat. Eu îți spun cum o să fie, Ca să faci rețeta toată, Tot așa, în poezie După cum sunt învățată. Pentru-această bunătate, Vei face întâi un blat, O cremă de calitate Și-o spumă pe-ultimul strat. Zahăr ouă și făină, Cafea lichidă și apă, Cacao și sare fină Și-apoi treaba să înceapă! Într-un vas destul de mare, Gălbenușurile toate, Cu zahăr și-un pic de sare, Cu putere,…

  • Fursecuri,  Poezii gustoase

    Piersici

    Ca să fac prăjiturele, Făr’ să mă simt vinovată, Le preschimb atunci, pe ele, Chiar în fructe, dintr-odata. Ochii văd, inima cere, Conștiința se opune, Dar de-s piersici, nuci, sau mere, Le acceptă, că sunt bune. Și-o să vezi pe-aceste pagini, Cum se fac, să-ți placă ție, Însoțite de imagini, Piersici dulci, în poezie. Pentru ele, tu vei pune, Ouă, zahăr și făină, Nucă, sare, arome bune, Praf de copt și margarină! Din aste ingrediente, Mai prepară un aluat, Ce, fără menajamente, Îl vei lua la frământat! La rece, să stea, îl lasă, Că-i mai bun, de nu ai grabă, În cămară, pe o masă, Până faci și altă treabă!…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort „Poiana căluților”

    Este o lume-a poeziei Și-o ambianță fermecată, Când basmele copilăriei Se-ntruchipează-n ciocolată. A amintirilor culoare Se regăsește-ntrun vulcan, Și-o avalanșă de savoare, Printre figuri de marzipan. E o minune-adevărată, Cu boare de arome fine, Vanilie înmiresmată Și vrajă dulce de praline. Deliciu și magie pură Cu farmec dulce și culoare Sunt strânse într-o prăjitură Cu drag, pentr-o aniversare. Și-acest prilej o să prefacă, Cu-a bunătăților putere Bucătăria-n loc de joacă Și osteneala în plăcere. Iar dacă tortul meu îți place, În continuare voi descrie Cum, pas cu pas, se poate face, În ritm gingaș de poezie. Din două blaturi diferite Și între ele-o cremă fină, Cu marmeladă învelite, O bunătate-o…

  • Poezii gustoase,  Torturi

    Tort de basm

    Dacă e vreo sărbătoare, Îmi e drag și mă căznesc, Să fac bucurie mare, Celor pe care-i iubesc. Încercându-mi măiestria, Prăjituri să fac, îmi place Și mă umple bucuria, Oridecare eu aș face. Orice temă-ar fi să fie Și orice în ele-aș pune, Când le-așez pe farfurie, Toate torturile-s bune. Și îți spun, acum, pe dată, Ce lucrare poți să faci, Cu un tort de ciocolată, Orice gusturi să împaci. Eu voi scrie versuri multe, Cu rețeta integrată, Cine vrea să mă asculte, O va înțelege toată. Pentru-această bunătate, Pui cacao și făină, Zahăr, ouă separate, Sare, ulei, vanilină! Gălbenușurile toate, Într-un vas încăpător, Cu zahăr, tu le vei bate,…